Importanţa relaţiei părinte-bebeluş

Cercetări referitoare la copilul mic au evidenţiat faptul că omul se sprijină încă de la început, pentru a supravieţui, a fi îngrijit, protejat, pe persoanele apropiate, de regulă părinţii (în special mama). Între bebeluş şi mamă se nasc astfel comportamente de ataşament ce definesc stilul de ataşament. Stilul de ataşament reprezintă modalitatea prin care persoanele percep apropierea de ceilalţi şi reacţionează la ea.

Copilul este predispus pentru a afişa un comportament de ataşament, iar mama este predispusă unui comportament de îngrijire. Dacă acestea sunt complementare, atunci sunt satisfăcute nevoile ambilor. Este esenţial pentru sănătatea mintală ca între mamă şi copil să existe o relaţie caldă, intimă şi continuă, în care ambii găsesc bucurie.

Stilul de ataşament din copilărie influenţează stilul de ataşament de la maturitate, dar el poate fi rafinat, elaborat, prelucrat sau schimbat în parte odată cu schimbarea condiţiilor de mediu şi cu experienţele de viaţă, fiind de fapt o istorie cumulativă de interacţiuni ce servesc pentru a prezice viitorul relaţional, bazându-se pe trecut.

mother-and-child-2-1435414-639x958

În funcţie de calitatea relaţiilor din primul an de viaţă, există 3 stiluri principale de ataşament: sigur, anxios, evitant ( sau, mai rar, o combinaţie formată din elemente ale ultimelor două).

Ataşamentul sigur se naşte când părinţii sunt accesibili şi răspund nevoilor şi trebuinţelor copilului. Bebeluşul este vizibil mai stresat când mama nu mai este în raza sa vizuală sau în cameră, iar când aceasta se întoarce, este foarte fericit şi se linişteşte

Copilul cu stil de ataşament sigur e mai capabil să-şi regleze emoţiile cu ajutorul mamei şi apoi pe cont propriu, e mai relaxat şi afişează emoţii pozitive. E mai sociabil, competent, empatic şi atent cu ceilalţi, are abilităţi mai bune de rezolvare a problemelor, vede oamenii mai degrabă având intenţii bune decât fiind ostili, are mai mult succes în menţinerea relaţiilor strânse şi formează relaţii pozitive cu fraţii, colegii, prietenii, profesorii. Este curios în a explora, caută ajutor când are nevoie de el, are încredere în el.

Ataşamentul anxios (ambivalent) apare atunci când copilul nu are încredere că părinţii răspund mereu nevoilor sale. Bebeluţul devine neliniştit când mama nu mai este prezentă, iar când aceasta revine are o reacţie ambivalentă: este fericit că o vede, dar este şi furios. Se linişteşte destul de greu şi pentru scurt timp, apoi îşi împinge mama, vrea să îl lase din braţe şi începe iar să plângă.

Copilul cu ataşament ambivalent (rezistent) plânge mai mult, trăieşte deseori nelinişte, este furios, dependent în mod ineficient, adesea încurcă mama în efortul lui frustrant de a obţine ajutor în problemele lui. Din punct de vedere emoţional, el are tendinţa de a fi hipertensionat, anxios, uşor de frustrat. Din punct de vedere social este pasiv, neajutorat, dependent. Imaturitatea lui relativă şi pasivitatea îngreunează funcţionarea socială, deşi nu este la fel de izolat precum copilul evitant. Are însă probleme în menţinerea interacţiunii faţă în faţă, iar în interacţinile de grup, el nu este nici plăcut, nici antipatic.

Ataşamentul evitant apare când părinţii au răspuns prin răceală şi indiferenţă nevoilor copilului, acesta fiind adesea respins. Când mama iese din cameră, bebeluşul nu reacţionează, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, iar când ea revine, din nou nu are nicio reacţie , o ignoră, continuând activitatea pe care o făcea.

Este singuratic, nu are interes pentru oameni, explorează mediul şi este interesat de obiecte. Este independent într-un mod ineficient, astfel că e mai dependent de fapt decât copilul cu ataşament sigur. Strategia lui de evitare se prăbuşeşte în condiţii de stres. Din punct de vedere emoţional, are tendinţa de a fi agresiv şi ostil, izolat emoţional şi chiar social, poate avea probleme de comportament precum minciuna şi furtul. Nu este plăcut şi acceptat în grupuri, din cauza agresivităţii lui.

Ai recunoscut stilul de ataşament al copilului tău? Te-ai recunoscut în unul dintre tipurile de părinţi?

Bibliografie:

Allen, J. G. (2013). Mentalizing in the Development and Treatment of Attachement Trauma. Londra: V Publishing Solutions (P) Ltd.

Levine, A., & Heller, R. S. (2015). Stilurile de ataşament. O nouă teorie a ataşamentului. Cluj-Napoca: ASCR.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s