Ce, cum şi cât spunem copiilor despre divorţ

Când se gândesc să spună copiilor despre divorţ, mulţi părinţi îngheaţă. Se întreabă, pe bună dreptate, cum va afecta asta copiii, dacă vor scădea rezultatele lor la şcoală, dacă îi vor urâ pentru asta, dacă va afecta modul cum vor privi ei, ca adulţi, căsătoria. Este de înţeles că se gândesc la aceste probleme. Dacă ştii câteva lucruri de bază, ce să faci, ce sa nu faci, copilul va fi ok într-un timp destul de scurt.

Este nevoie să-i comunici copilului situaţia. Ideal ar fi ca discuţia să aibă loc cu ambii părinţi atunci când aceştia au luat decizia de a divorţa, nu după ce au divorţat deja. Fă conversaţia puţin mai uşoară prin a-i pregăti asupra a ceea ce vei spune. Gândeşte-te bine înainte de a vorbi cu ei, anticipează ce te vor întreba, aşa vei fi mai pregătit.

childrens-eyes-1914519_640

 

Ce şi cum îi spunem?

  • Adopta un ton empatic şi abordează problemele pe faţă, fiind onest cu copilul tău. Desigur că tot ceea ce îi spui e nevoie să fie adaptat vârstei şi puterii lui de înţelegere. Cât de mult sau puţin spui, e foarte important să fie adevărul.
  • Spune-i ce urmează, are dreptul să ştie cum se va desfăşura viaţa lui după divorţ, nu-l confuziona tărăgănând a-i spune. Nu uita să-i spui că, în ciuda neînţelegerilor dintre voi, el va fi iubit în continuare, nu de el divorţaţi.
  • Asigură-l în privinţa viitorului, confirmând că veţi avea grijă de el în continuare, că îi veţi pune masa, ajuta la teme, duce la şcoală.
  • Spuneţi-i că unele lucruri vor fi diferite faţă de cum sunt acum, dar altele nu.
  • Nu critica celălalt părinte.
  • Fiţi de acord cu privire la motivele de divorţ pe care le comunicaţi. Dacă ambii părinţi sunt prezenţi, copiii pot primi toate asigurările şi răspunsurile necesare de la fiecare.

Ce sentimente îi încearcă pe copii în urma aflării acestei veşti?

Furie. Copiii îşi pot manifesta furia faţa de tine sau celălalt pentru distrugerea normalităţii şi siguranţei.

Anxietate. Este normal să trăiască nelinişti legate de marile schimbări care urmează în viaţa lor.

Uşoară depresie. Tristeţea resimţită la destrămarea familiei este normală şi este cuplată cu disperare şi neputinţă.

În cazul în care, chiar şi la câteva luni de la producerea divorţului, copilul manifestă astfel de simptome, nu întârziaţi în a cere sfatul unui psiholog:

  • probleme legate de somn sau tulburări de alimentaţie,
  • slabă concentrare şi rezultate scăzute la şcoală,
  • automutilare, consum de droguri sau alcool,
  • crize frecvente de furie sau violenţe,
  • izolarea de familie sau prieteni,
  • refuzul activităţilor pe care le făcea cu plăcere.

În articolele următoare pe această temă, o sa discutăm despre ce face divorţul cu adulţii şi ce nevoi au ei, pentru a se simţi mai bine, iar apoi despre ce să faci şi ce să nu faci în relaţia cu copilul, după ce ai divorţat.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s