Relaţia cu copilul după divorţ. Ce să faci şi ce nu

Când părinţii divorţează, copiii se simt ca şi cum plutesc în afara lumii lor. Unii părinţi sunt atât de speriaţi de trauma pe care o poate crea copilului divorţul lor, încât aleg să rămână în căsnicii nefericite. Nici aceasta nu este o soluţie, deoarece copilul are antene fine cu care recepţionează situaţia. Oricum, a creşte un copil într-o familie de unde iubirea a plecat, respectul s-a diminuat, nu este cea mai bună alegere. Copilul care trăieşte cu un părinte care funcţioneză bine se dezvoltă mai armonios decât cu doi părinţi nefuncţionali.

Unii copii sunt implicaţi în medierea dintre părinţi, chiar dacă ei înşişi sunt în doliu după pierdera unui părinte care a plecat. Alţii trebuie să se ocupe de părinţii lor care, copleşiţi de cele întâmplate, nu mai pot face faţă sarcinilor de zi cu zi, cum ar fi masa sau ajutorul la lecţii.

broken-bridge-1221570-639x520

Cercetările arată că, deşi sunt afectaţi, copiii se pot recupera rapid după lovitura iniţială a veştii, dacă sunt respectate câteva condiţii de relaţionare. Altfel, în cazul unor conflicte infinite şi care sunt prost gestionate, afectarea copilului poate fi mai îndelungată. De asemenea, copiii expuşi la neînţelegerile conjugale sau care sunt conştienţi de ele, sunt mai puţin afectaţi sau chiar uşuraţi când se produce divorţul, decât copiii care au trăit într-o relaţie în care părea că nu e nimic în neregulă şi cade ca un trăznet vestea divorţului.

Ce să facă părinţii pentru a uşura situaţia copilului şi a grăbi recuperarea lui:

  • Spuneţi-i copilului ce se întâmplă, nu-l lăsaţi pe dinafară, ca şi cum nu ar aparţine familiei. Explicaţi-i clar implicaţiile, răspundeţi-i la întrebări, spuneţi-i cum se vor desfăşura lucrurile în viitor. Spuneţi-i că el nu are nicio vină, adeseori copiii se simt vinovaţi, în cazul divorţului.
  • Asiguraţi-l, ambii, de dragostea dumneavoastră chiar dacă circumstanţele se schimbă.
  • Menţine-i mediul neschimbat cât mai mult timp cu putinţă, el are acum mai mult decât oricând nevoie de stabilitate, structură, îngrijire.
  • Copilul să beneficieze de coerenţă. Ambii părinţi promovează norme similare, disciplină, aşa încât să nu fie bulversat de cerinţele mamei diferite de ale tatălui. Sigur că ele vor fi aplicate în mod diferit de fiecare părinte, fiind flexibile între anumite limite.
  • Lăsaţi-l să petreacă timp activ cu fostul partener, trataţi asta ca şi cum ar fi la un prieten sau la rude. Nu-i rupeţi existenţa în două lumi care nu se întâlnesc niciodată, făcându-l să calce în vârful picioarelor prin viaţa lui, ca să nu vă deranjeze că are legături şi cu celălalt. Îl veţi pune într-o situaţie jenantă, între ciocan şi nicovală, ce îi va crea o stare emoţională imposibil de gestionat.
  • Dacă consideraţi că aţi greşit ceva, reparaţi! Copiii sunt iertători când sunt mai mici. La adolescenţă, într-adevăr, furia lor poate îmbrăca forme mai violente. Explicaţi-le ce aţi greşit şi cum veţi schimba asta.
  • Ascultaţi-l şi încurajaţi-l să-şi exprime emoţiile, care pot fi de tristeţe, pierdere, frustrare şi să găsească acele cuvinte prin care să exprime ce simte. Vinecarea va fi mai rapidă dacă simte că este înţeles.
  • Permiteţi-i să fie cinstit în exprimarea emoţiilor. Uneori se va feri, gândindu-se că vă supără, deci lăsaţi-l să simtă ca tot ce spune e în regulă.
  • A vorbi despre divorţ, poate fi un proces continuu, nu închideţi subiectul îndată ce l-aţi discutat. Pe măsură ce se întâmplă lucruri sau copilul creşte, el poate avea noi intrebări de pus.
  • Apropierea fizică sub forma îmbrăţişărilor, bătutului pe umăr, luatului de mână, sau doar simpla apropiere, au un puternic efect liniştitor asupra copilului.

 

Ce să nu facă părinţii divorţaţi:

  • Nu transformaţi copilul în mesager, transmiţând prin el mesaje celuilalt. Acest lucru provoacă un plus de stres copilului şi îl obligă să facă o negociere în care chiar părinţii au dat greş. Luaţi legătura cu fostul soţ în mod direct, sau prin e-mail, mesaj şi nu prin strategii ocolitoare, pentru a nu redeschide răni vechi.
  • Nu transformaţi copilul în terapeutul dumneavoastă, povestindu-i detaliile divorţului, sau sentimentele voastre de furie. Părinţii tind să facă asta cu copiii mai mari. Înţelegeţi că dumneavoastră sunteţi părintele, nu puneţi copilul în rolul acesta. Căutaţi un terapeut dacă vi se pare potrivit acest demers, dar păstraţi comportamentul în limitele rolului dumneavoastră de părinte.
  • Nu încercaţi să atrageţi copilul de partea dumneavoastră, prin manipularea lui, profitând de faptul că el se află în suferinţă.
  • Nu vă scufundaţi în suferinţa dumneavoastră uitând de a lui.
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s