Umbra e mereu cu noi

Din punct de vedere psihologic, Umbra este, aşa cum a definit-o Jung, acea parte a minţii noastre inconştiente formată din slăbiciuni, deficienţe, instincte reprimate. Orice zonă a personalităţii noastre pe care nu o acceptăm, o evităm, o reprimăm trece în Umbră.

face-2252635

Când o anumită trăsătură, comportament, acţiune a unei persoane ne enervează, ne irită, ne dă o stare pregnantă de disconfort, este pentru că acea persoană oglindeşte o latură a noastră pe care nu o acceptăm despre noi înşine. Acest lucru este deci valabil pentru situaţiile care ne provoacă reacţii emoţionale puternice: durere, teamă, furie, anxietate sau ne deranjează în orice fel. Este valabil şi invers: când admirăm o persoană, vedem în ea aspecte pozitive pe care nu le mai recunoaştem în noi.

Ceea ce nu putem admite şi recunoaşte despre noi, găsim adesea în ceilaţi. Când vorbim cu emoţie (pozitivă sau negativă) despre alţii, de fapt vorbim despre noi, despre caracteristicile pe care le-am “ascuns” în Umbră pentru că nu le putem accepta. Persoanele care ne declanşează aceste stări emoţionale sunt pur şi simplu oglinzi în care ne vedem. Ceea ce spunem şi gândim despre ceilaţi este de fapt despre noi, dacă acele lucruri ne impactează emoţional.

Chiar dacă avem impresia că am scăpat de aceste carateristici nedorite negându-le şi ascunzându-le, oricând întoarcem capul ele sunt în spatele nostru. Umbra ne urmează mereu.

Data viitoare când te simţi frustrat, furios sau judeci pe cineva, răstoarnă asta! Întrea- bă-te unde te comporţi exact ca acea persoană (sau ştii că eşti şi tu aşa, dar încerci din răsputeri să nu fii). Este posibil chiar să doreşti să poţi face şi tu acele lucruri, dar nu ai curaj. Ştiu, e greu de acceptat asta, dar pe măsură ce vei privi la tine în aceste momente şi nu la ceilalţi, vei vedea că este adevărat. Aşa că, în loc  să etichetezi, să judeci, să te frustrezi, să te enervezi, ai avea mult mai mult de câştigat dacă ai privi la tine. Ai putea readuce înapoi acele părţi din tine de care te-ai înstrăinat şi, acceptându-le, vei putea fi tu, aşa cum eşti, cu bune şi rele. Priveşte aceste situaţii ca pe oportunităţi de a te cunoaşte, de a te accepta, de a te maturiza.

Dacă găseşti acele “butoane fierbinţi” şi începi să te observi vei avea numai de câştigat. Te vei câştiga pe tine.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s